Istoric
Clubul Sportiv Şcolar „Şoimii” Sibiu s-a înfiinţat la data de 01.09.1968, ca o necesitate, în vederea pregătirii elevilor din şcolile profesionale şi liceale din municipiul Sibiu şi având ca primă denumire „Şcoala Sportivă Şoimii”.
La început a funcţionat, pe lângă Grupul Şcolar Independenţa Sibiu, cu un număr de şase secţii şi 12 grupe: atletism, fotbal, schi, box, lupte şi haltere. Pe parcursul anilor unele sectii s-au desfiinţat: box – 1982, lupte – 1983, haltere -1995, tenis de masă – 2002, iar altele le-au luat locul: culturism – 1993, judo – 1970, rugbi – 1970 şi tenis de câmp – 1974.
În cei 38 de ani de experienţă această unitate şcolară a fost condusă de mai mulţi directori: Dobrescu Dumitru – cel care practic a înfiinţat unitatea şcolară, Tocaru Viorel, Bucur Ovidiu-Nicolae, Marcel Avram, Ioan Staniu, Chindriş Ioan, Domnar Ioan, Marcu Alin și Troancă Florin – actualul director. Aceştia, împreună cu un valoros colectiv de cadre didactice, au transformat clubul sportiv într-o unitate reprezentativă la nivel naţional.
Profesionalismul şi dăruirea conducerii şcolii şi a colectivului de cadre didactice, pe parcursul anilor, au facut ca din această unitate sportivă să fie promovaţi spre sportul de performanţă şi mare performanţă un număr impresionant de elevi-sportivi. Aceştia au obţinut rezultate remarcabile la competiţii internaţionale şi naţionale cum ar fi: Jocurile Olimpice, Campionatele Mondiale, Cupe Mondiale, Campionatele Europene, Cupe Europene, Campionatele Balcanice şi Campionatele Naţionale. Pe cele mai reprezentative le prezentăm în continuare:
- Participări la Jocurile Olimpice:
- Mihaela Fera – schi alpin – de trei ori
- Tuţulan Adina – schi fond – de doua ori
- Radu Daniel – judo – locul IX
- Baştea Claudiu – judo – de doua ori
- Daniela Cârlan – atletism
- Monica Stoian – atletism – aruncarea suliței, JO Beijing 2008
- Alexandru Barbu – schi alpin – slalom și slalom uriaș, Sochi 2014
- Rezultate la Campionatele Mondiale:
- Isailă Claudia – atletism, aruncarea suliţei – locul I juniori
- Dorca Ileana – atletism, cros – locul II, juniori – echipe
- Baştea Claudiu – judo, locul III, juniori
- Mănică Gheorghe – culturism, locul III, tineret
- Rezultate la Campionatele Europene:
- Şerban Ilie = judo, locul I şi III, seniori
- Ioniţă Florin – rugbi, locul I, juniori
- Bărbos Gabriel – culturism
- Topliceanu Simion – judo, locul II şi III, seniori
- Cârlan Daniela – atletism, mars – locul II, juniori
- Iancu Jianu – rugbi, locul II, tineret
- Geană Sebastian – judo, locul II, tineret
- Domnar Ioan – judo, locul III, tineret
- Baştea Claudiu – judo, locul III, tineret
- Caponi Alexandru – judo, de doua ori locul III, juniori
- Săcelean Ionuţ – rugbi, locul III, juniori
- Drăguceanu Cătălin – rugbi, căpitanul echipei naţionale de seniori
- Mara Bogdan – fotbal, component al lotului naţional de seniori
- Tănăsoiu Silviu – tenis de câmp, locul III Campionatul European al Ţărilor de Est.
Ar mai fi multe rezultate frumoase la nivel de Cupă Mondială, Jocurile Olimpice ale Tineretului European, Campionate Balcanice, promovări de sportivi în divizia „A” la fotbal şi rugbi şi peste 1000 de medalii la campionatele naţionale de copii, juniori, tineret şi seniori.