Skip to content
Clubul Sportiv Şcolar „ŞOIMII” Sibiu
  • Acasă
  • Despre noi
  • Istoric
  • Discipline
    • Atletism
    • Culturism
    • Fotbal
    • Judo
    • Rugby
    • Schi alpin
    • Tenis
  •  Păltiniș
  • Galerie
    • Galerie video
    • Galerie foto
      • Atletism
      • Culturism
      • Fotbal
      • Judo
      • Schi alpin
  • Calendar competițional
  • Rezultate
  • Contact
Site Search
  • ATLETISM
  • CULTURISM
  • FOTBAL
  • JUDO
  • RUGBY
  • SKI ALPIN
  • TENIS
Andreea Bejan atletism

Andreea Bejan, un exemplu de muncă şi ambiţie incredibilă

  • 5 iulie 20156 aprilie 2017
  • by Carmen-Dana Jaglea

Andreea Maria Bejan este un exemplu despre cum orice om poate reuşi să ajungă acolo sus printr-o muncă titanică, perseverenţă şi ambiţie. Dintr-o fată subţirică şi care nu era talentată, ea a reuşit ca în şapte ani de zile să ajungă printre cei mai importanţi sportivi ai Sibiului. Andreea este dublă medaliată la Campionatele Balcanice (2014), cvadruplă medaliată la Campionatele Naţionale(2013,2014 şi 2015) şi medaliată cu aur la Campionatul Naţional Şcolar (2015). Toate la săritura în înălţime, una din cele mai frumoase probe atletice.

Andreea Bejan a început sportul încă de la vârsta de nouă ani. A ajuns la atletism datorită unei colege de clasă care practica şi ea acest sport. „Eram colegă la Şcoala 17 cu sora Alinei Voaideş. Ea făcea atletism şi m-a adus şi pe mine”, îşi aminteşte Andreea. Primii doi ani a făcut mai mult antrenamente generale, nefiind remarcată încă de la început datorită faptului că era mai slăbuţă şi foarte firavă. „Andreea a venit acum şapte ani la atletism. Nu era un copil talentat. Era slăbuţă, subţirică şi foarte firavă”, spune antrenorul său, Adrian Toma. A început la lungime unde a luat medalii şi diplome. Apoi, a trecut imediat la săritura în înălţime, probă extrem de spectaculoasă, dar care i-a dat mari bătăi de cap până a învăţat tehnica. „Primul concurs a fost la Sibiu. Antrenorul mi-a spus că intru la înălţime. M-am speriat, nu mai ştiam pe ce picior să bat. A fost groaznic. Vreun an şi jumătate m-am chinuit cu tehnica. Eu aveam impresia la început că ceilalţi sar diferit faţă de mine. Ei s-ar pe spate şi eu altfel. Mă întrebam de ce nu sar şi eu pe spate? Apoi am văzut că durează un pic până faci extensia. Tehnica este foarte complicată iar eu nu aveam forţa necesară, eram mai slăbuţă”, spune Andreea. Încet, încet, a început să progreseze, dar locul 4 a devenit un chin pentru ea. „Mă chinuiam la toate concursurile şi mereu ieşeam pe locul 4”. Au apărut şi accidentările, făcând entorse foarte uşor. A strâns 7 entorse la piciorul stâng şi 3 la cel drept, plus alte accidentări la umeri şi spate.


„Andreea Bejan este un munte de ambiţie şi tenacitate”

Lipsa rezultatelor mari şi accidentările nu au putut să o destabilizeze. Nu s-a lăsat, a continuat să meargă tot timpul la antrenamente şi să muncească pe rupte. Şi a venit anul 2014, în care a „explodat”, uluindu-şi antrenorul. A cucerit două medalii de argint la Campionatul Naţional (junioare I şi II) şi două medalii de bronz la Campionatul Balcanic. În 2015 a continuat la fel, deşi concureză cu fete mai mari ca ea. A obţinut un argint la Campionatul Naţional de sală, şi aur la Campionatul Naţional Şcolar.

Andreea Bejan este legitimată la CSŞ Şoimii Sibiu şi este antrenată de prof.Adrian Toma. Ea are 17 ani şi este în clasa a XI-a la Liceul Teoretic Onisifor Ghibu. La şcoală se descurcă foarte bine, iar în viitorul apropiat îşi doreşte să intre la Facultatea de Medicină. Sportiva sa favorită este senzaţionala rusoaică Anna Chicherova. Recordul ei este 1.73 metri. „Nu eram talentată, dar am muncit. Adversara mea curentă este cu zece centimetri mai înaltă ca mine, are 1.78. Dacă aveam şi eu, săream cu 10cm mai mult, până la 1.83. Pentru viitor, vreau să continui cu performanţa în atletism şi când termin perioada junioratului. În vară vreau să iau titlul naţional iar în 2016 să particip la Balcaniadă”, a declarat Andreea. Pentru atletă urmează naţionalele din august.

Adrian Toma (antrenor CSŞ Şoimii Sibiu) : „Andreea Bejan este un munte de ambiţie şi tenacitate. Este un exemplu de muncă cum nu găseşti la oricine. La şcoală se descurcă foarte bine, este o fată model în toate. Am pregătit mii de copii până acum, rar am întâlnit aşa ceva. Andreea a explodat după şase ani de muncă asiduă. Anul 2014 a fost extraordinar. Medalie naţională la junioare I şi junioare II, medalii la Balcaniadă şi în Israel. Ea avea 1,67m şi a sărit 1,73m…incredibil. În 2015 a câştigat argint la Campionatul Naţional în Sală şi aur la Campionatul Şcolar, ultimul, cel mai tare concurs din ţară la atletism. Sunt foarte mulţumit şi mândru de ea”.

Sibiu 100%, 03.07.2015, Georgian Fulea, Andreea Bejan, un exemplu de muncă şi ambiţie incredibilă

Share this:

  • Clic pentru a partaja pe Twitter(Se deschide în fereastră nouă)
  • Clic pentru a partaja pe Facebook(Se deschide în fereastră nouă)
  • Clic pentru a partaja pe Google+(Se deschide în fereastră nouă)

Related

Trei medalii nationale pentru sibieni la judo
Andreea Necşoiu a cucerit medalia de bronz la Campionatul Balcanic

Related articles

Atletismul sibian are viitor
Atletismul sibian are viitor
Trei medalii pentru Radu Ghinita la Nationalele de iarna
Trei medalii pentru Radu Ghinita,…
Radu Ghiniță - Campion Național la aruncarea discului J2
Două recorduri personale şi un…
Cei mai buni sportivi ai cluburilor sportive scolare premiati la biblioteca Astra
Cei mai buni sportivi ai…
Andreea Necșoiu
Andreea Necşoiu, loc secund la…

Lasă un răspuns Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Copyright © Clubul Sportiv Şcolar „ŞOIMII” Sibiu
Theme by Colorlib Powered by WordPress