
Cinci medalii la etapa finală a Campionatului Naţional copii…
Atleţii sibieni s-au comportat foarte bine la etapa finală a Campionatului Naţional de copii I, II şi III. Sportivii de la CSŞ Şoimii Sibiu s-au întors cu cinci medalii, şi alte clasări foarte bune în top şase pe ţară. Tabita Teuşan s-a impus din nou în întrecerea sa, multipla campioană naţională a Sibiul fiind din nou la cel mai înalt nivel. Mircea Oancea şi Sergiu Bănoiu s-au comportat excelent, iar săritorii la înălţime, Delia Popa şi Arsin Tudor s-au remarcat cu două medalii de argint, deşi practică această disciplină de numai patru luni, respectiv, o lună şi jumătate. Întrecerea s-a desfăşurat în week-end-ul trecut, la Bucureşti. A fost o prezenţă masivă a competitorilor, 969 de „alergători” de la 113 cluburi din România au luat startul în concurs. Elevii pregătiţi de antrenorii Adrian Toma, Gabriel Băra, Ligia Cuciorovschi şi Mioara Magheru au obţinut următoarele rezultate:
Copii I
Tabita Teuşan, medalie de aur la proba de 800 metri plat, 2:25:00 timp reuşit, antrenoare Ligia Cuciorovschi
Tudor Andrei Arsin, medalie de bronz la săritura în înălţime, 1.40 metri, antrenor Adrian Toma
Alexandre Urluescu, locul 5 la săritura în înălţime, 1.35 metri, antrenor Gabriel Băra
Tudor Atodiresei, locul 6 la săritura în înălţime, 1.30 metri, antrenor Adrian Toma
Copii II
Delia Popa, medalie de argint la săritura în înălţime, 1.34 metri, antrenor Adrian Toma
Adrian Robescu, locul 4 la săritura în înălţime, 1.20 metri, antrenor Gabriel Băra
Copii III
Sergiu Bunoiu, medalie de argint la săritura în lungime, 3.77 metri, antrenor Gabriel Băra
Mircea Oancea, medalie de argint la 50 de metri garduri, cu rezultatul de 9.82 metri, antrenoare Mioara Magheru
Alexandru Teodorescu, locul 4 la triatlon cu 1229 de puncte, antrenoare Mioara Magheru
Sibiu 100%, 09.04.2015, Georgian Fulea, Comportare meritorie a atleţilor sibieni la Campionatul Naţional : cinci medalii şi clasări foarte bune