ski alpin
Surorile succesului. Maria și Ana Târșia, campioanele care schiază…
Când sunt pe schiuri trăiesc într-o lume de basm, și parcă tot universul ar încăpea în ea. Cu numele idolilor copilăriei Lindsay Vonn și Axel Lund Svindal, întipărite în minte și în suflet, Maria (15 ani) și Ana (12 ani) schiază atât de repede încât stratul de zăpadă de pe pârtie rămâne aproape intact. De mai bine de opt ani zboară spre succes și își pun și sufletul în frigiderul cu gheața de afară, împletindu-și dorințe, reproșuri, și dragoste pentru sportul visurilor lor. Sunt surori și sunt legate prin mii de fire de schi alpin. Sport care le-a dat frâu liber imaginației, le-a cizelat personalitatea, și le-a învățat că nimic nu se primește de-a gata. Niciodată. Așa au devenit campioane naționale și unele dintre cele mai talentate schioare din viitoarea generație.
Primul fior: cu căzături și lacrimi
Ambele au luat startul de pe pârtia de la Păltiniș. Maria Târșia la 7 ani, în timp ce Ana Târșia la 4 ani. Sub ochii mamei, cu atitudinea tatălui iubitor al sporturilor de iarnă și îndrumate de glasul candid al antrenoarei Bianca Stan. Cu o ambiție ieșită din comun, au ajuns să-și dea mâna atunci când una dintre ele cădea pe pârtia înghețată sau când lacrimile izvorâte din loviturile zdravene de pe pârtie le spălau ochii oblici. Dar nu s-au lăsat nici măcar o clipă. S-au ridicat, s-au scuturat, și au continuat. Mereu și mereu reveneau mai puternice. “Haide că nu se întâmplă nimic, haide”, erau cuvintele mamei ce le susurau în timpan cu frecvența unei mașinării dătătoare de speranță.
“Da, au plâns foarte mult, au avut momente când au vrut să nu mai meargă. Cu puțină răbdare, multă insistență și cu talentul deosebit al doamnei Bianca Stan, de a atrage copiii și a-i face să iubească schiul, au continuat. E foarte greu ca un copil mic să schieze din plăcere. Ești permanent în frig și în zăpadă. Până când înveți să schiezi, ai parte de o serie de accidentări care mai de care mai grele”, rememorează mama sportivelor. Acum, cele două surori sunt legitimate la Clubul Sportiv Școlar Șoimii, dar sunt antrenate de Florin Cristea, antrenor la CS Dinamo Brașov. “Am dori să adresăm mulțumiri antrenorilor Cristea Florin, Stan Bianca și prof. antrenor Bologa Mircea, precum și domnului director al CSȘ Șoimii Sibiu, Florin Troancă, pentru sprijinul acordat”, mai spune Andreea Târșia.
Cea mare, sursă de inspirație pentru cea mică
Zilele au trecut pe repede înainte, iar Maria, mai mare cu trei ani, a devenit un model și o sursă de inspirație pentru sora sa mai mică, Ana. “A contat mult pentru cea mică că cea mare deja avea o experiență. A ambiționat-o faptul că Maria începuse să aibă rezultate frumoase la competiții, astfel că și-a dorit și ea să aibă parte de medalii și de cupe”, răsfoiește Andreea încă o pagină din albumul cu amintiri. “Când eram mici o motivam pe Ana, îi ziceam să nu mai aibă emoții, să fie atentă la traseu, să și-l rememoreze, să-l asculte pe antrenor că va merge bine. Că o face bine și la antrenamente și că va merge bine și la concursuri. Cu curaj a reușit”, mărturisește Maria, cu o maturitate ieșită din tiparul clasic al unei fete de doar 15 ani.
Campioane naționale și zeci de medalii
Vântul pasiunii avea să le împingă, în mod firesc, spre succes. La vârsta de șapte ani, amândouă reușeau să bifeze prima lor victorie la un concurs local, Cupa Speranțelor, de la Păltiniș. Iar din 2011 până acum, fiecare a participat la peste 50 de competiții, obținând peste 40 de victorii (Ana), peste 25 de succese (Maria), iar în rest s-au clasat pe podium. Fiecare medalie și cupă licărește în camerele lor, acolo unde stau cuibărite într-un loc special. Fiecare cu povestea și însemnătatea ei. “Cea mai frumoasă amintire a fost în 2014, când am luat primul titlu de campioană națională, la proba de slalom uriaș, iar apoi am avut oportunitatea și șansa de a merge cu delegația României la Trofeul Topolino în Italia. A fost o experiență superbă, cu pârtii și trasee ieșite din comun și cu momente frumoase”, susține Maria.
Pentru Ana, anul 2016 i-a rămas întipărit pe retină și în compartimentul afectiv, pentru că a reușit să devină cea mai bună din România. “Am fost foarte fericită, puțin emoționată și surprinsă. Nu mă așteptam să iau locul 1 la Naționale. Mă gândeam la el și eram foarte motivată, dar atât. Când eram la concurs, în prima zi am luat locul doi și nu eram foarte fericită. Mama și părinții mei îmi ziceau că pot mai mult, iar în următoarele două zile nu am mai avut atâtea emoții și am reușit să iau locul 1 la slalom special și combinată, iar locul 2 a fost la slalom uriaș”, povestește Ana cu o voce de o naivitate cuceritoare. Momentul a fost de-a dreptul special și pentru mama lor, care își amintește acea reușită de parcă s-ar petrece acum: “Râdea cu gura până la urechi. Uite că am reușit!, repeta încontinuu. Avea trei medalii la gât, trei diplome și nu voia să renunțe nicidecum la ele”.
Antrenamente în fiecare zi și cantonamente în Austria
Anul acesta nu este unul care să-i rămână la suflet Mariei. O accidentare gravă a ținut-o departe de pârtie și de concursuri. “A avut o dublă fractură de radius și cubitus la antebrațul drept. Se pregătea la finele lunii ianuarie pentru Cupa Brașov și a avut un accident stupid de altfel. Era un snowboard așezat imediat după o pantă, pe pârtie, și Maria a venit și nu l-a văzut. Este un sport riscant, se pot întâmpla și astfel de accidente”, precizează mama sportivei.
Zi de zi, cele două surori își cizelează tehnica și își oțelesc rezistența fizică. Maria preferă slalomul special, pentru că e o probă mai tehnică și complexă, în timp ce Ana îndrăgește Super G-ul pentru viteza și panta abruptă care definesc această probă.
“Ele se pregătesc foarte bine fizic, în fiecare zi. Doar în vacanțe au un pic liber. Cantonamentele le fac în Austria. Un sportiv de performanță are nevoie de minimum 3-4 cantonamente care să se deruleze în felul următor: unul vara, apoi luna noiembrie, decembrie și ianuarie, înaintea începerii sezonului competițional, pentru că ele trebuie să mențină mereu contact cu pârtia. Cum noi nu avem aici zăpadă prea multă, e nevoie de cantonamente în Austria. Între concursuri ele se mai antrenează fie la Păltiniș, fie pe pârtiile din Azuga și Poiana Brașov”, susține Andreea Târșia.
Modele și la școală
Maria e elevă la Liceul de Artă, iar Ana studiază la Colegiul Național “Gheorghe Lazăr”. Deși îmbină școala cu sportul, de mai bine de opt ani, cele două sibience de suflet au rezultate notabile și la învățătură. “Cu școala e mai dificil, n-au avut probleme, sub aspectul că lipsesc foarte mult. Există înțelegere din partea conducerii școlii. Însă nu toate cadrele didactice înțeleg aceste absențe. Nu este o problemă cu absențele, pentru că fiind legitimate la CSȘ Șoimii, acesta este un club sub autoritatea Inspectoratului Școlar. Există de asemenea legea Educației Fizice a Sportului. Noi am verificat un pic care sunt reglementările în domeniu și există legea 69/2000, care reglementează sportul de performanță și care prevede obligația pentru instituțiile de învățământ de a asigura scutiri sau sesiune de examene speciale. Nu am avut nevoie, pentru că cu înțelegerea cadrelor didactice am avut mereu posibilitatea de recuperare a orelor sau de reexaminare, după revenirea din cantonamente sau competiții”, explică mama celor două schioare.
“Sportul e o parte din mine”
Pentru cele două schiul alpin a devenit mai mult decât un sport. E un stil de viață pe care nu l-ar da pentru nimic în lume. Pentru că se simt legate prin mii de fire de el, nu pierd nicio competiție importantă transmisă la TV, au idoli pe care-i urmăresc cu inima cât un purice și o spun cu ridicături în marginile gurii că schiul alpin a devenit o parte din ele. “Am ajuns să iubesc acest sport și nu-mi pot imagina viața fără el. A devenit o parte din mine și nu pot să trăiesc fără a face sport în fiecare zi, făcându-mi exercițiile și așteptând cu nerăbdare să merg în cantonamente”, mărturisește Maria. Pe lângă idolii Lindsay Vonn și Axel Lund Svindal, cele două surori susțin că-i urmăresc îndeaproape și pe Alexandru Barbu și Laura Văleanu, cei doi schiori sibieni care au făcut cinste României la Jocurile Olimpice. “Eu am cunoscut-o personal pe Laura. Am avut ocazia să vorbesc cu ea și mi-a zis odată că tot ce a motivat-o este iubirea pentru acest sport. M-a impresionat povestea ei, că nu a renunțat niciodată, deși a suferit acel accident teribil”, afirmă Maria.
Talent ascuns de actorie și soprană
Schiul alpin implică costuri extrem de mari, iar odată cu trecerea la juniori și seniori este dificil pentru un sportiv din România să-și permit să continue la nivel de performanță. Un sportiv care și-ar dori să facă un sezon de la cap la coadă în Cupa Mondială de schi alpin ar avea nevoie de 150.000 euro. Adică peste 20% din suma pe care Federația Română de Schi și Biatlon o primește anual de la Ministerul Tineretului și Sportului (n.r. în jur de 700.000 de euro). Acesta este motivul pentru care România nu-și permite un schior de talie mondială și aceasta este și problema de care se tem cele două tinere campioane.
“Maria este la ultimul an la cadeți, iar apoi ar trebui să intre la juniori, apoi la seniori, iar aceste competiții se desfășoară doar la nivel internațional, moment în care costurile deja se triplează. Ele sunt pasionate, vor să facă asta mai departe, dar sperăm la un sprijin financiar mai mare. Cu sponsorii este extrem de dificil, sunt foarte puțini care sunt dispuși să investească în acest sport, pentru că sunt puțini care îl practică, și nu știu ce înseamnă el cu adevărat. Avem niște sponsori importanți, care ne-au sprijinit și care sper să ne ajute în continuare. În mod deosebit dorim să mulțumim sponsorilor: Gama Construct SRL, Royal Imobiliare SRL, Petrotyl Oil SRL, A&D Sibcom SRL, Novum Software Development SRL, Zaral SRL, Sib-Terra SRL și Zacaria Group”, precizează mama sportivelor.
Chiar dacă au o vârstă fragedă, cele două schioare conștientizează situația și s-au gândit deja și la un plan B. “Aș vrea să mă fac actriță, pentru că îmi place să imit diferite personaje, dar nu știu dacă acest lucru va fi și posibil”, spune Ana, cu zâmbetul până la urechi, în timp ce Maria se bazează pe un alt talent: “Eu mai departe aș vrea să devin soprană, dar sportul tot rămâne valabil, dar de plăcere dacă nu se poate. Încă de când eram mică îmi plăcea să cânt și ar fi frumos să-mi dezvolt această abilitate”.
Pe lângă cele două talentate surori Târșia, Sibiul se mai poate mândri la acest nivel de vârstă și cu performanțele surorilor Lea și Leona Trifu.
Turnulsfatului.ro, 02.05.2016, Adrian Stoinea, Surorile succesului. Maria și Ana Târșia, campioanele care schiază mai repede ca vântul și ca gândul
